Events

User Rating: 0 / 5

Star InactiveStar InactiveStar InactiveStar InactiveStar Inactive

Deocamdată nu ne putem întâlni în sălile de spectacol, dar putem retrăi bucuria DORului, ediția a doua, octombrie 2019, eveniment inclus in Festivalul Internațional de Arte EUROPALIA.

"Concertul "DOR" ne readuce, pe de o parte, România profundă, acea Românie pe care o știm și pe care o iubim; pe de altă parte este ca un medicament care ne alină dorul de țară. Ca orice medicament, dă dependență. Și revii de fiecare dată! " ne spunea o spectatoare prezentă la ambele ediții.

Nădăjduim să revenim anul viitor în Sala Mare a Conservatorului Regal din Bruxelles, cu un DOR și mai mare de muzică!

Mulțumim muzicienilor care ne-au alinat DORurile: mezzosoprana Mariana Iacob, violonistul Tudor Andrei, pianistul Andrei Marta și invitatul special, violonistul Remus Azoiței.

 

 

User Rating: 0 / 5

Star InactiveStar InactiveStar InactiveStar InactiveStar Inactive
RO: La sfârșitul unui an în care ne-am pus visurile în stand-by, an în care am amânat aproape toate evenimentele planificate, avem și vești bune!
Aproape printr-un miracol putem ieși din virtual și ne putem revedea în viața reală, pentru a ne încălzi din nou sufletele la flacăra culturii! Toate acestea cu sprijinul comunității catolice "Les Coteaux" și al Bisericii Catolice Românești din Bruxelles..
Seara de sâmbătă, 24 octombrie, o dedicăm marelui nostru Enescu. Știm deja despre compozitorul, violinistul, pianistul, dirijorul și profesorul George Enescu. Dar despre omul Enescu nu știm niciodată destul.
Pentru a-l cunoaște mai bine, dintr-un unghi de vedere mai puțin abordat, vă invităm să urmărim împreună un film documentar. Ne vor ajuta în demersul de a-l înțelege mai bine pe Enescu:
Sabin Penea- violonist
Vlad Baciu- violonist
Andrei Marta- pianist
Această seară este despre generozitate, dragoste și sacrificiu. De aceea și intrarea se va face pe bază de donație în contul asociației noastre:
Agora for live VZW
IBAN: BE67 1030 3811 3287, sau la intrare.
Evenimentul va respecta toate măsurile de siguranță cerute de autorități. Vă rugăm să vă aduceți masca de protecție.
Rezervări prin email la adresa noastră: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau la nr. de tel 0478543622
*****************************
EN: In the autumn of a year in which we have put our dreams on hold, during which we have postponed almost all of our events, we have some good news!
We can finally enjoy a live event, we can meet again and warm our hearts at the flame of culture, thanks to the support of the catholic community "Les Coteaux" and the Romanian Catholic Church in Brussels.
We invite you to (re)discover George Enescu. We know already many things about the composer, violinist, pianist, conductor and professor George Enescu. But less about the person Enescu.
In order to understand him better, from a less known point of view, we invite you to a documentary and, afterwards, to enjoy a recital of violin and piano, performed by the artists:
Sabin Penea- violin
Vlad Baciu- violin
Andrei Marta- piano
This evening is about generosity, love and sacrifice. That’s why the entrance will be based on generosity, too. Donations are welcome at the entrance or via transfer on the account of our association:
Agora for live VZW
IBAN: BE67 1030 3811 3287
This event is organised with care, all participants will be protected under the recommended safety and health measures. Please bring you own protection mask.
Reservations at: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
or by phone at 0478543622.
*****************************
FR: Après des mois pendant lesquelles nous avons mis de côté nos rêves et reporté presque tous nos évènements programmés, nous avons quand-même une bonne nouvelle !
Comme par miracle, on sort du monde virtuel dans la vie réelle, pour chauffer nos âmes dans les feux de la musique. Tout ceci grâce au soutien de l’Unité Pastorale "Les Coteaux" et de l’Eglise Roumaine Catholique de Bruxelles.
La soirée du 24 Octobre est dédiée au célèbre George Enescu. On sait déjà beaucoup de choses sur le compositeur, le violoniste, le pianiste, le chef d’orchestre et le pédagogue, mais jamais assez sur l’homme Enescu. Pour cela, d’abord nous vous invitons à regarder ensemble un documentaire. Après, Sabin Penea, Vlad Baciu (au violon) et Andrei Marta (au piano) vont nous aider à comprendre mieux l’un des plus grands musiciens de l’histoire roumaine.
Pour soutenir l’organisation de cet évènement, l’accès se fera sur base de donation à l’association Agora for Life, par transfert bancaire:
Agora for live VZW
IBAN: BE67 1030 3811 3287
ou directement à l’entrée.
Les mesures de sécurité en vigueur seront d’application et le port du masque sera obligatoire pendant toute la durée de l’évènement.
Veuillez réserver vos places par email au:This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..
 
*****************************
NL: In de herfst van een jaar waarin we veel dromen op pauze moesten zetten en zoveel geplande evenementen steeds uitgesteld werden, brengen we jullie goed nieuws! We kunnen namelijk eindelijk nog eens genieten van een live optreden, elkaar opnieuw ontmoeten en onze harten verwarmen aan de vlam van de cultuur. . Dit alles werd mogelijk gemaakt door de steun van de pastorale gemeenschap "Les Coteaux" en de Roemeense Katholieke Kerk te Brussel.
We nodigen jullie uit om George Enescu met ons te (her)ontdekken. Er zijn veel zaken bekend over de componist, violist, pianist, dirigent en professor George Enescu, maar dit is veel minder het geval voor de persoon Enescu. Om hem beter te begrijpen vanuit dit persoonlijk oogpunt nodigen we jullie uit voor de screening van een fascinerende documentaire. Nadien genieten we van een recital voor violen en piano, gebracht door Sabin Penea (viool), Vlad Baciu (viool), Andrei Marta (piano).
Deze avond draait rond vrijgevigheid, zorg, liefde en opoffering. Daarom zal de toegang ook gebaseerd zijn op vrijgevigheid. Donaties zijn welkom bij de inkom of via bankoverschrijving naar de organisatie:
Agora for live VZW
IBAN: BE67 1030 3811 3287
Het evenement wordt met zorg georganiseerd en zal conform alle geldende veiligheidsmaatregelen gebeuren
Gelieve je eigen mondmasker mee te nemen.
Reservaties via: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. of per telefoon: 0478543622
Previous Next

User Rating: 5 / 5

Star ActiveStar ActiveStar ActiveStar ActiveStar Active

Cineva acolo sus ne iubește, pentru că la ediția de anul acesta va lua parte dl Remus Azoiței, ca invitat special, unul din marii violoniști ai lumii. Alături de dl Azoiței se vor afla pe scenă: violonistul Tudor Andrei, unul dintre elevii lui Remus Azoiței la Academia Regală de Muzică de la Londra, mezzosoprana Mariana Iacob, pianistul Andrei Marta și o mică orchestră.

Evenimentul este în lucru, vom reveni cu detalii pe masură ce le definitivăm. 

Până atunci: rezervați-vă seara de sâmbătă, 12 octombrie, pentru un periplu în lumea DORului și a muzicii clasice! 

 

Previous Next

User Rating: 5 / 5

Star ActiveStar ActiveStar ActiveStar ActiveStar Active

O piesă despre credință și speranță, o ofrandă adusă tuturor celor care au suferit în temnițe, "Candele nestinse" ne aduce în fața ochilor universul concentraționar comunist, trezind celor foarte tineri dorința de a cunoaște mai multe despre istoria noastră recentă, iar celor care au trăit-o, emoție și sansa unor reflecții despre ororile comunismului. 

Vor veni în turneul din Belgia: actorii Ana Calciu, Tomi Cristin, Bogdan Iacob, Valentin Paraschivu, autoarea și regizoarea Ivona Boitan, scenografa Ileana Zirra.

Pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/2262083114061900/ 

Spectacolele sunt găzduite de Biserica Catolică Română din Bruxelles (15 aprilie) și de Parohia Ortodoxă din Antwerpen (16 aprilie), ambeme de la ora 19:30.

Biletul costă 15 euro.

 

User Rating: 5 / 5

Star ActiveStar ActiveStar ActiveStar ActiveStar Active

O zi care ne-a rămas în suflet: 29 septembrie 2018. Ziua în care visul de a organiza un concert de muzică clasică în Sala Mare a Conservatorului Regal din Bruxelles, cu muzicieni români, a devenit realitate! O realitate atât de frumoasă, încât ne-am gândit să o transformăm în tradiție: ediția de anul acesta va avea loc în același loc, pe 12 octombrie.

Cum a fost visul unei echipe mici dar inimoase, la început de toamnă, puteți vedea în imaginile video.